Liber la droguri şi prostituţie? Nu, mulţumim!
Vineri, 25 Septembrie 2009 10:14
Hits
Un grup de peste 20 de organizaţii non-guvernamentale pro-familie, printre care si Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România, au adresat, astăzi, Preşedintelui României o scrisoare deschisă privind anumite aspecte din Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice. În scrisoare sunt criticate ferm propunerile de dezincriminare a consumului de stupefiante şi de legalizare a prostituţiei, arătându-se că acestea au efect contrar celui scontat.

Scrisoarea a fost remisă spre ştiinţă Prim-ministrului Guvernului şi liderilor grupurilor parlamentare din Parlamentul României.

SCRISOARE DESCHISĂ privind unele aspecte din Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice în România

Stimate Domnule Preşedinte al României,

Vă scriem în numele unui grup de organizaţii ale societăţii civile, al căror scop este protejarea şi promovarea valorilor familiei în România.

Am citit cu interes sinteza Raportului făcut public în cursul zilei de marţi, 22 septembrie, de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice în România.

Salutăm modul cum Raportul abordează probleme de maximă importanţă, care interesează direct largi categorii sociale. Înţelegem că cele două teme atât de discutate în aceste zile, ale dezincriminarii consumului de droguri şi legalizării prostituţiei, sunt marginale şi suntem de acord că presa le-a adus în atenţia opiniei publice într-un mod senzaţionalist şi de care ne delimităm.

Considerăm, totuşi, necesar să vă precizăm, dumneavoastră şi întregii clase politice româneşti, poziţia organizaţiilor noastre în această chestiune, acum şi pentru viitor: ne opunem ferm şi fără echivoc oricărei dezincriminări a consumului de droguri de orice tip, precum şi oricărui fel de legalizare a prostituţiei, indiferent cum ar fi denumită această activitate.

Argumentele celor care susţin dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea prostituţiei în România nu sunt noi, dar sunt în întregime false.

Din experienţa altor ţări s-a dovedit că dezincriminarea, legiferarea, „aducerea la suprafaţă” etc. a prostituţiei şi consumului de droguri au exact efectul contrar celui scontat. Mai mult şi mai grav, acestea se numără printre cele mai perfide şi eficace strategii de a submina interesele fundamentale ale naţiunii, interese pe care v-aţi angajat să le apăraţi.

Legalizarea prostituţiei conduce la proliferarea bolilor cu transmitere sexuală (inclusiv SIDA) şi nu la controlul lor, amplifică prostituţia ilegală, traficul de femei şi turismul sexual şi atrage ca un magnet alte fenomene asociate, precum traficul de droguri, spălarea de bani şi criminalitatea.

Ca urmare, „beneficiul fiscal” intrat în bugetul public este inferior sumelor cheltuite pentru reducerea efectelor acestui flagel social. Chiar dacă ar exista un „profit net”, faptul că există persoane publice care se gândesc să acopere lipsurile unui buget vitregit de furturi şi incompetenţă, cu bani obtinuţi din vânzarea trupurilor unor cetăţeni, ni se pare scandalos.

Urmând logica strâmbă a aceleiaşi argumentaţii „pragmatice”, care exclude morala creştină a poporului român, ne putem aştepta în curând la legalizarea şi fiscalizarea traficului de organe şi a vânzării de copii.

Legalizarea prostituţiei nu elimină violenţa, ci doar legitimează abuzul la care sunt supuse femeile. Ni se pare o ironie amară că într-o perioadă în care se pune atât de intens accent pe „egalitatea sexelor” şi „egalitatea de şanse”, o Comisie prezdenţială să sugereze că femeia ar fi o categorie inferioară, a cărei menire este să fie un instrument de satisfacere a plăcerii bărbatului.

Pentru exact aceste motive, tendinţa în Europa nu este aceea de liberalizare, ci de reprimare prin lege a practicării prostituţiei. Reamintim că, doar în ultimul an, Norvegia a scos prostituţia în afara legii, Bulgaria a refuzat legalizarea ei, iar în Olanda se fac eforturi pentru restrângerea ariilor urbane în care se desfăşoară aceste activităţi.

În ce priveşte soluţiile, vă informăm că, în cursul dezbaterilor la noul Cod Penal, unele din organizaţiile semnatare ale acestei scrisori au propus, fără succes, şi incriminarea cumpărării de servicii sexuale, măsura care poate determina o diminuare însemnată a prostituţiei (fără legalizarea ei), dar şi a proxenetismului. Textul este inspirat din aşa-numitul „model suedez”, a cărui eficacitate este dovedită de mai bine de zece ani.

În anul 2002, Grupul de Iniţiativă pentru Apărarea Familiei a publicat studiul “Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate” din care cităm:

“Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată meseria de prostituată? Dacă întrebarea ne jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând prostituţia ca “meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostiţutia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit ca marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oamenii care validează prostituţia ca “meserie”, nu sunt produsul unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcarii demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi.”

Cât priveşte dezincriminarea consumului de droguri, absenţa unor prevederi legale represive ar duce la încurajarea acestuia şi la mărirea numărului de consumatori, cu consecinţe sociale incalculabile. De neînţeles ni se pare în special propunerea Comisiei prezidenţiale de instalare a unor automate care să distribuie „seturi de injectare sterile”, sub pretextul evitării transmiterii infecţiei cu HIV prin intermediul seringilor reutilizate. Considerăm că astfel statul s-ar face complice la consumul de droguri de mare risc şi direct responsabil pentru fiecare tânăr care, intrat în acest „joc” sinistru, le va „încerca doar o dată”, distrugând existenţa sa şi a celor din jurul său.


Stimate Domnule Preşedinte,

Dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea prostituţiei nu vin în nici un fel în sprijinul celor afectaţi de aceste dureroase realităţi. Nu doar că este imposibilă reprimarea unui fenomen prin extinderea lui, dar astfel de măsuri sunt un foarte grav atentat la adresa instituţiei fundamentale a naţiunii române, familia creştină - aflata într-un evident conflict de interese atât cu prostituţia, cât şi cu drogurile.

Legalizarea, dezincriminarea - sau orice alt termen s-ar folosi pentru pretinsa “aducere la suprafaţă” a acestor fenomene - reprezintă cea mai perfidă şi eficace propagandă în favoarea lor, prin dispariţia funcţiei de reprimare pe care o are legea şi prin trecerea lor în sfera „normalităţii”.

Materializarea unor astfel de propuneri nu poate fi decât o cedare în faţa stării de degradare morală în care a ajuns societatea şi un act de înaltă iresponsabilitate politică.

Semnatarii acestei scrisori îşi menţin disponibilitatea de a colabora cu factorii de decizie politici în scopul identificării celor mai bune soluţii pentru limitarea acestor fenomene.

Cu deosebită consideraţie,

•    Asociaţia "Alianţa Familiilor din România"
•    Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România (13 ONG-uri)
•    Asociaţia Familiilor Catolice "Vladimir Ghika"
•    Asociaţia "Vocea Familiei"
•    Asociaţia "Caritas" – Bucureşti
•    Asociaţia Misionară pentru Educarea Copiilor
•    Fundaţia "Copii în Siguranţă"
•    Asociaţia Baptiştilor Reformaţi - Arad
•    Asociaţia "Oaza"
•    Asociatia Filantropia - Severin
•    Asociaţia Creştină "Studenţii în Biblie"
•    Asociaţia "Caritas Eparhial" - Oradea



Adaugă această pagină la site-urile tale favorite!
 

image

Redirecţionează 2% din impozitul pe venitul tău către Provita Bucureşti! Află detalii.

Grup de discuţii
Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la vimeo

Sondaj

Sondaj: În unele ţări, sunt avortaţi foarte mulţi copii de sex feminin, pe motiv că părinţii nu doresc fete. Ce părere ai?
 

Utile

legislatia familiei

Îmi vaccinez fetiţa contra HPV?

imageAsociaţia Provita - Filiala Bucureşti vă oferă un material informativ despre vaccinul împotriva papilomavirusului uman (HPV).

Victimă a violenţei în familie?

imageDacă eşti însărcinată şi victimă a violenţei în familie, sau dacă partenerul te presează să faci avort, împotriva voinţei tale, aici găseşti ajutor.

Campanii

Număr afişări conţinut : 254903

Misiunea Pro-Vita

 

 

Să ocrotească copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.


Doneaza online

 

Creative Commons License

Sunday, January 17th 2010: March for Life in Paris - www.jeunespourlavie.org | The march for Life will take place in Brussels, Belgium - Sunday, March 28th, 2010 at 2:30 P.M.

Condiţii de utilizare / copyleft

 

Conţinutul acestui sait web este proprietatea intelectuală a persoanei juridice "Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi" - Bucureşti. Reproducerea sub orice formă, în întreg sau parte, a materialelor, este permisă şi încurajată şi poate fi făcută în condiţiile acestei licenţe, adică doar în scopuri non-comerciale şi trebuie să fie însoţită de citarea sursei. Modificarea materialelor preluate este interzisă. Respectarea condiţiei de "fair use" (utilizare cinstită) este obligatorie.

Webdesign: SiteulMeu.com | Harta Site