Peste 170 de lideri din 21 de ţări, inclusiv România, sprijină mişcarea pro-vita din Kenya Imprimare Email
Vineri, 23 Iulie 2010 12:39

Numeroase organizaţii şi personalităţi din întreaga lume, inclusiv din România, au semnat o petiţie în sprijinul mişcării pro-vita şi pro-familie din Kenya, susţinând astfel campania împotriva modificării Constituţiei acestei ţări.

Textul noii Constituţii, propus de Parlamentul de la Nairobi şi care urmează să fie supus votului popular pe 4 august, conţine prevederi care ar duce la legalizarea avortului în ţara africană.

Petitita, iniţiată de Congresul Mondial al Familiilor (cu sediul în SUA) a primit răspuns de la peste 170 de organizaţii şi personalităţi din 21 de ţări. Printre semnatari se numără lideri ai unor organizaţii civice majore, politicieni, membri ai parlamentelor sau foşti ambasadori. De asemenea, parlamentele din Polonia şi Filipine au comunicat susţinerea lor oficială faţă de petiţie.

Din România au semnat petiţia Alianţa Familiilor şi Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita, în care Asociaţia Pro-vita Bucureşti este membru fondator. Şi Coaliţia Pro-familia din Republica Moldova se numără printre susţinătorii petiţiei.

În timp ce legea în vigoare în Kenya nu permite avortul decât pentru salvarea vieţii mamei, textul propus în noua Constituţie ar urma să permită avortul atunci când sănătatea mamei este afectată. Or, Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea ca incluzând "completa stare de bine fizic, mental şi social şi nu doar absenţa bolilor sau infirmităţii." În acest fel, dacă va fi aprobată de popor, noua Constituţie va pune la punct un mecanism pentru legalizarea fără restricţii a avortului în orice moment al sarcinii.

Directorul Congresului Mondial al Familiilor, Larry Jacobs, a declarat pentru portalul LifeNews.com: "Kenyenii luptă pentru viitorul naţiunii lor - pentru vieţile copiilor nenăscuţi. Valorile tradiţionale kenyene recunosc demnitatea tuturor membrilor familiei, inclusiv a copilului nenăscut, iar sondajele arată că majoritatea cetăţenilor ţării se opun legalizării avortului."

Din păcate, subliniază Jacobs, administraţia Obama a învestit 23 de milioane de dolari în campania de susţinere a adoptării acestei noi Constituţii. Hillary Clinton, ministrul de Externe, a fost cel mai vocal susţinător al prevederilor încriminate de petiţionari. Şi anumite agenţii ale ONU s-au implicat în acelaşi sens în procesul de legiferare.

Referitor la argumentul că legalizarea avortului ar reduce rata mare a mortalităţii materne din Kenya, semnatarii petiţiei cer ca "mamele din Kenya să beneficieze de sprijin şi asistenţă în timpul sarcinii şi la naştere, de acces la medicaţie şi sânge pentru transfuzii", acestea fiind măsurile potrivite pentru scăderea mortalităţii materne. Irlanda, spre exemplu, unde avortul este prohibit dar sistemul sanitar este unujl modern, are cea mai mică rată a mortalităţii materne din lume.

"Îndemnăm cetăţenii Kenyei să cântărească atent consecinţele acestui pas, care poate fi fatal" a mai declarat Larry Jacobs.

Pentru textul petiţiei şi lista semnatarilor vezi Petiţie pentru Kenya

 

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

fa o donatie pentru provita!

Valea Parului

consiliere pentru femeile insarcinate

Rupe tacerea

lobby

actiuni in instanta

Avocat

programul educational vreau sa aflu

legislatia familiei

Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la vimeo

Sondaj: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului afirmă că "Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă." Prin legalizarea avortului, încalcă sau nu România această cartă?
 
Provita Bucureşti, membră a



Misiunea Pro-Vita

Să ocrotească copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Doneaza online

Condiţii de utilizare

Copyleft: Conţinutul acestui sait, acolo unde nu se precizează altfel, este proprietatea intelectuală a persoanei juridice "Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi" - Bucureşti. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Fără Opere Derivate 3.0 România Creative Commons. Creative Commons License

Relizat de: Victor Sterpu