Senatorul Iulian Urban este "Omul politic al anului 2009" Imprimare Email
Vineri, 29 Ianuarie 2010 00:00

Alianţa Familiilor din România (AFR) şi Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – filiala Bucureşti (Pro-vita) i-au înmânat, astăzi, senatorului Iulian Urban distincţia "Omul politic al anului 2009".

Conducerile celor două organizaţii au analizat activitatea, în anul precedent, a 20 de politicieni, membri ai Parlamentului României şi nu numai. Nominalizările au fost făcute în baza activităţii din această perioadă, au ţinut cont de prezenţa la şedinţele Comisiilor, la lucrările plenului şi la votul final pentru iniţiative legislative.

O importanţă specială a avut-o modul în care cei nominalizaţi au înţeles să servească instituţia familiei româneşti, a cărei promovare este obiectivul central al celor două asociaţii.

În urma deliberării, titlul de "Omul politic al anului 2009" a fost acordat d-lui Iulian Urban, senator, ales în Circumscripţia electorală nr. 25 - Ilfov din partea Partidului Democrat Liberal.

Conform monitorizărilor realizate de AFR, confirmate prin recentul raport al Institutului pentru Politici Publice privind activitatea parlamentarilor, dl. Urban, care ocupă funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Senatul României, a avut una dintre cele mai intense activităţi politice, cu 51 de iniţiative legislative depuse, 18 declaraţii politice şi o prezenţă la voturile finale în plen de 73%.

"Apreciem în mod special efortul depus de dvs. la elaborarea noului Cod Civil, act de importanţă majoră pentru societatea românească, dar şi iniţiativele legislative orientate spre valorile familiei, printre care cele pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi extinderea concediului de maternitate, chiar dacă acestea din urmă nu au avut deocamdată succes din cauza conjuncturilor economică şi politică nefaste", îi comunică cele doua organizaţii senatorului Urban, în motivarea alegerii făcute.

AFR şi Pro-vita îşi propun să acorde anual astfel de distincţii şi iau în calcul inclusiv instituirea unui "premiu" similar pentru cel mai slab om politic al anului, cu activitatea cea mai ştearsă sau cea mai nefastă pentru valorile tradiţionale.

Alianţa Familiilor din România şi Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – filiala Bucureşti sunt organizaţii non-guvernamentale, independente şi non-partinice dedicate promovării valorilor familiei şi ale vieţii în România.

 

doneaza doi la suta din impozit pentru provita

fa o donatie pentru provita!

Valea Parului

consiliere pentru femeile insarcinate

Rupe tacerea

lobby

actiuni in instanta

Avocat

programul educational vreau sa aflu

legislatia familiei

Conectează-te cu noi prin...

provita bucuresti la vimeo

Sondaj: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului afirmă că "Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă." Prin legalizarea avortului, încalcă sau nu România această cartă?
 
Provita Bucureşti, membră a



Misiunea Pro-Vita

Să ocrotească copilul născut şi nenăscut aflat în dificultate, fără discriminare, până la integrarea sa în familia naturală.

Doneaza online

Condiţii de utilizare

Copyleft: Conţinutul acestui sait, acolo unde nu se precizează altfel, este proprietatea intelectuală a persoanei juridice "Asociaţia Pro-Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi" - Bucureşti. Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Fără Opere Derivate 3.0 România Creative Commons. Creative Commons License

Relizat de: Victor Sterpu